Gastrita
Ma simt uda pana la sira spinarii si multimea asta se inghesuie in mine, ma striveste si ma lipeste de scaunul pliat de metrou. Imi lipesc cartea de piept si intorc obrazul spre tanarul care isi face vant in stanga. E cald. Prea cald. Prea cald sa gandesc, prea cald sa decid, prea cald sa imi treaca durerea de cap. Imi simt stomacul cum se roade incet pe dinauntru, imi imaginez doua porti care nu arata ca niste porti, uriase, care se freaca in sec. Imi vine rau si inceputul de ulcer preconizat isi aduce dovada zilnica de o saptamana. “E aia ce are toata lumea” “-Gastrita”"Da, dar sa stii ca poti face ulcer de nervi”, zice mama. Ma intreb daca exagerez mereu, la fel cum face ea.
Un gand isi face loc prin creierul innabusit si da tarcoale insistent. Demult, in Evul Mediu oamenii mergeau pe cai necunoscute si cereau gazduire noaptea de la straini. Uneori primeau fara sa ceara nimic. Romantele arthuriene. Povestile lui Creanga. Cavalerul primi gazduire in palat. Cavalerul primi gazduire in casa celor doi batrani, care nu aveau multe de oferit, dar tineau sa isi arate ospitalitatea. Ui, mamuca, intra sa nu petreci peste noapte in tinuturile astea primejdioase. Locuieste aici o vreme pana te inzdavenesti si apoi pornesti la drum cu puteri inzecite. Na, niste mamaliga cu oua si clisa.
Mi-e rau. Astazi, daca ai bate la usa unui necunoscut ar chema politia. Sau nu ti-ar deschide. Sau ar fi ceva libidinos care te-ar invita direct in dormitor cu un ranjet tamp pe fatza.
Mi-e rau. Demult, oamenii aveau valori. Gand neslefuit, cu pericolul penibilitatii unui melancolic al vremurilor sau profet galagios al Apocalipsei. Aplec capul, in pamant. Astazi, oamenii sunt in stare sa te iubeasca trantindu-ti usa in nas. Sunt in stare sa nu intervina cand cineva ia bataie. Sunt in stare sa te lase sa pleci la 4 dimineata, neinsotita, si tu sa te bucuri ca ai scapat. Sunt in stare sa te lase pe strada, fara cea mai mica remuscare, dar da-le mana ta, domnita. Mi-e rau.
Astazi iti cer bani pe hoteluri, chirii per jour, garantii si toate inimaginabile.
Astazi oamenii iubesc numai cu fundul si eventual falusoid. Si trist, ca nici valori nu au.
iulie 10, 2008 la 1:11 am
[ce frumos scrii, mi-ai facut o bucurie mare la ora asta. sa-ti fie bine.]
iulie 10, 2008 la 11:42 am
mersi, did.te mai astept :)
iulie 11, 2008 la 8:45 pm
Mai sunt sperante. S-a gasit apa si pe luna. :)
iulie 11, 2008 la 8:49 pm
asta ce inseamna?
ps: andreii sa se semneze mai detaliat ca nu va mai recunosc decat dupa adresa de mail :))
august 24, 2008 la 9:07 pm
Mi-a placut cum ai scris :) In zona rurala intodeauna ospitalitatea satenilor era (si ma incumet sa cred ca inca mai este, pe alocuri ) o noua sansa pentru drumet. Azi insa, daca bati la usa lui lelea Frosina, noaptea pe vant si traznete, te baga in odaie da` apoi iti zice ca inca nu-i gata tabla cu inscrisul “pensiune” si trebuie sa platesti 8 sute de mii pe noapte.
august 25, 2008 la 11:16 am
oh well, macar lelea Frosina ar fi o necunoscuta, daca intelegi ce vreau sa zic :)