Miercuri pe Marti: Fariseul

M-a privit cu ochi indiferenti si apoi si-a mutat privirea si m-a intrebat ce vreau. I-am spus ca un pita grec si fara sa spuna nimic si-a facut de lucru. Am repetat, dar banuiam ca auzise deja. Intr-un tarziu l-am intrebat daca se poate sta inauntru si mi-a zis “oui, mais c’est un autre prix” si fara sa ma lase sa ma dezmeticesc sau sa inteleg mi-a tras o masa clatinata in localul minuscul si intunecat, langa vreo doi turci care ma priveau zambind. Nu stiu daca era fiindca imi rupsesem pantalonii sau fiindca e ciudat pentru o fata de 20 de ani sa se puna singura la masa in bezna.

Am vrut sa ma asez, dar am realizat ca se facuse tarziu asa ca i-am spus ca mai bine mi-l da sa-l duc. Am iesit afara si in vreo douazeci de minute au iesit si turcii urandu-mi pofta buna ca niste ingeri ai lui allah.

Omul marunt si negricios-galbejit-rosiatic nu a terminat nici acum pita grec asa ca am citit langa carnea care se invartea incet in caldura placutza care zicea “Din carne de animale ucise la abator conform regulamentului CEE dupa ritul islamic“.

Dupa ce l-am primit m-am asezat pe o bancuta in parc sa mananc. Nu stiu daca pita grec era chiar oribil sau era totul in imaginatia mea, dar ceva din cuvintele alea aducea cu imaginea unor animale injunghiate in gat, cu sangele siroind galgaind si tulburandu-le incet ochii.

Total dezgustata, mai priveam din cand in cand poumbeii care au navalit asupra cartofilor prajiti pe care ii scapam pe jos. Paranoia s-a mutat spre acesti porumbei care in curand puteau deveneni personajele unui nou film Hitchcock. [E ciudat ca ceea ce provoaca teama de animale e ideea ca s-ar putea sa nu aiba sentimente. Cam asta provoaca si teama de oameni].

La sfarsit le-am dat o bucata de carne. Au navalit asupra ei.

Previzibil.

Acum in minte, imaginea placutei langa carnea moale care se invartea incet si toropit: pita grec din animale ucise dupa ritmul islamic in miercurea dinainte de Paste si in plin post.

“Din carne de animale ucise la abator conform regulamentului CEE dupa ritul islamic“.

Si eu care credeam mereu ca grecii sunt ortodocsi.

3 Răspunsuri sa “Miercuri pe Marti: Fariseul”

  1. i miss u :P

    oui, mais c’est un autre prix inseamna da da e alt pret?

  2. da mah :))
    u miss me? iaca is aici

  3. mama, ce sangeroasa ai devenit! mananci chestii grecesti de la turci care decapiteaza animale. fir-ar sa fie de halal! dar si la noi se procedeaza la fel, daca ai bunici pe la tara cred ca ai vazut macar o data procedura cu porcul: infiorator. acuma fugi ca vin pasarile :)) pup u

Lasă un Răspuns